Click here for the English version!
~ 14 iulie 2010 ~
Noi, studenţii şi cercetătorii români aflaţi la stagii universitare în afara României, ne declarăm profunda îngrijorare în legătură cu criza ecologică şi umanitară aproape iminentă de la Roşia Montană [1]. În această zonă din vestul României, Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) – firmă rezultată din partenieratul dintre Gabriel Resources, o companie multinaţională cu sediul în Canada, şi compania românească de stat Minvest S.A. – plănuieşte să deschidă o amplă exploatare auriferă la suprafaţă [2].
Numeroase instituţii şi organizaţii non-guvernamentale româneşti şi internaţionale şi-au exprimat în repetate rânduri dezacordul faţă de acest proiect. Academia Română [3] împreună cu Alburnus Maior [4] (reprezentând proprietarii din comuna Roşia Montană care doresc să-şi continue existenţa în zonă), au evidenţiat riscurile semnificative la care ar fi expusă zona ca urmare a exploatării minereului la suprafaţă prin folosirea tehnologiilor pe bază de cianuri şi au semnalat consecinţele ireparabile asupra mediului natural şi asupra patrimoniului istoric şi arheologic datând din perioada romană si pre-romană. De asemenea, Bisericile istorice din zonă, reprezentând cetăţeni de toate confesiunile, şi-au declarat opoziţia fermă faţă de realizarea proiectului, în condiţiile în care populaţia din zona mai largă a Văii Arieşului nu a fost consultată [4,5]. Poziţii similare au fost adoptate şi de către ICOMOS [6], consultantul pe probleme arheologice al UNESCO, şi familia regală a României [7]. Recent, Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă Români Ad Astra a analizat într-un document dat publicităţii principalele probleme legate de propusa exploatare şi s-a pronunţat ferm împotriva începerii exploatării şi în sprijinul păstrării zonei ca destinaţie turistică [8].
În cele ce urmează, redăm câteva date informative despre proiect şi consecinţele sale potenţial devastatoare, extrase din documentele mai sus menţionate şi din datele prezentate de companie. În eventualitatea realizării proiectului, Roşia Montană ar deveni cea mai mare mină de aur din Europa, cu o producţie totală estimată la circa 300 de tone de aur şi o cantitate semnificativă de argint şi alte metale. Exploatarea, prevăzută să dureze 17 ani, se va face în urma săpării a patru cariere şi a unui iaz pentru depozitarea deşeurilor, întinse pe suprafaţa a două sate (Roşia Montană şi Corna). Aceasta se va solda cu distrugerea a patru munţi, adăpostind importante galerii şi vestigii din perioada romană, desfiinţarea mai multor biserici şi cimitire, strămutarea unei mari părţi din populaţie şi ştergerea urmelor unei comunităţi milenare, dintre cele mai vechi atestate documentar în România.
Pe lângă distrugerile iremediabile, mult minimalizate în descrierea proiectului realizată de RMGC, exploatarea ar avea o serie de efecte negative asupra echilibrului natural al regiunii, în primul rând prin posibilitatea contaminării ecosistemului cu cianuri şi metale grele. În ciuda tehnicilor avansate de stocare şi neutralizare pe care compania pretinde că le va folosi, studii de specialitate arată că ele nu îndeplinesc cerinţele de siguranţă prevăzute de Directivele Europene privind gestionarea deşeurilor rezultate din minerit şi nu oferă garanţii suficiente împotriva scurgerilor şi contaminărilor accidentale [3,8]. Temerile în acest sens sunt justificate: în anul 2000, accidentul de la mina de aur din Baia Mare a dus la deversarea a 70 de tone de cianură in bazinul râului Tisa, producând un dezastru ecologic de proporţii şi afectând sistemul de apă potabilă din 24 de oraşe din România, Ungaria şi Iugoslavia [9]. Comparativ, iazul de decantare de la Roşia Montană ar fi de cel puţin 10 ori mai mare decât cel de la Baia Mare, cu un potenţial distructiv uriaş [8]. De asemenea, există locuri în lume unde, în urma declarării falimentului de către companiile exploatatoare (degrevate astfel de la plata daunelor), autorităţile locale cheltuiesc resurse substanţiale pentru întreţinerea unor foste zone de exploatări miniere soldate cu contaminări. Cazul minei de aur de la Yellowknife, Canada, care a lăsat in urmă un sol contaminat cu materiale toxice, este în acest sens concludent [10]. La aceste riscuri se adaugă efectele pe termen mediu şi lung asupra sănătăţii populaţiei din zona mai largă [8], cât şi imposibilitatea unei dezvoltări normale a zonei în urma închiderii exploatării, prin suprimarea potenţialului turistic şi cultural.
În virtutea acestor argumente şi ca urmare a discuţiilor noastre cu locuitori ai Roşiei Montane, considerăm că raportul riscuri-beneficii este mult prea mare pentru autorizarea unei astfel de exploatări, iar statul român ar avea de pierdut pe termen lung prin derularea acestui contract. Pierderile de patrimoniu, evidenţiate pe larg în raportul Academiei Române [3], laolaltă cu distrugerea unei comunităţi depozitare a unei tradiţii unicat, obligă statul român să ia o decizie care să respecte importanţa culturală a zonei şi să vină în sprijinul cetăţenilor săi doritori să-şi continue existenţa pe pământurile de baştină. Sărăcirea accelerată a populaţiei Roşiei Montane prin desemnarea unei zone “monoindustriale” (ulterior declarată ilegală) şi obstrucţionarea încercărilor de dezvoltare alternativă mineritului sunt fapte pe care autorităţile locale trebuie să şi le asume şi să le remedieze cât mai curând. Agricultura şi turismul bazat pe tradiţiile locale pot face obiectul unei colaborări cu agenţiile de turism şi organizaţiile non-guvernamentale care au elaborat şi demarat proiecte de dezvoltare durabilă [4,8].
În condiţiile actuale, exprimarea unei poziţii publice în scopul responsabilizării societăţii civile şi a factorilor de decizie români şi europeni este atât necesară cât şi urgentă. România este expusă unei campanii publicitare agresive, sponsorizată de compania minieră, în vederea influenţării opiniei publice în favoarea proiectului de exploatare, iar RMGC se află în curs de obţinere a aprobărilor pentru începerea construcţiei barajelor pentru bazinele de deşeuri [11]. Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care Parlamentul Uniunii Europene intenţionează să introducă legislaţie pentru interzicerea mineritului pe bază de cianuri [12].
Prin urmare, considerăm că implicarea instituţiilor statului şi a mass-mediei în autorizarea şi promovarea unui proiect aflat la limita legalităţii cere o replică mai susţinută din partea societăţii civile, şi în special a tinerilor, care vor suporta consecinţele unor decizii pripite. Roşia Montană nu este o problemă ipotetică, din viitor, şi nici o situaţie pe care am moştenit-o de la generaţiile anterioare. Dacă nu luăm atitudine acum, peste 17 ani, când exploatarea de aur va fi luat sfârşit, generaţia noastră se va confrunta cu un dezastru ecologic şi cu problemele unei zone economice defavorizate. Nu putem abandona moştenirea noastră culturală de dragul unor promisiuni de îmbogăţire efemeră! Acum, cât nu este prea târziu, ne stă în putere să ne solidarizăm cu cei care cred într-un viitor mai bun pentru Roşia Montană, bazat pe respectul faţă de natură, tradiţii şi istoria locului.
Semnatari: Asociaţiile Studenţilor Români de la Princeton University, Carnegie Mellon University, MIT, University of Minnesota, University of Chicago, Rutgers University, Arizona State University, University of Wisconsin-Madison, Harvard University, Stanford University, Caltech, University of Illinois at Urbana-Champaign, Yale University; Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS); Global Romanian Students and Young Professionals Society (GRSPS); Asociaţia “Ad Astra” a Cercetătorilor Români de pretutindeni.
*** Lista completă a semnatarilor ***
Surse:
[1] Documentar PBS
Students for Rosia Montana 